|
De-a lungul Dunării, mileniul V a. Chr. începe să îşi dezvaluie încet, cu multa trudă, misterele. Aceasta datorită echipelor de arheologi şi a colegilor lor din domenii conexe care vin de departe, uneori tocmai aici, în locuri parcă uitate până şi de timp care are alte dimensiuni şi alte repere comparativ cu oraşele aflate nu foarte departe. Într-un astfel de sătuc (Pietrele, comuna Băneasa, jud. Giurgiu) a poposit în vederea studiului, înfruntând verile fierbinţi ale sudului României echipa internaţională şi interdisciplinară . Ceea ce suscită interesul acestora, este o măgură-tell aflată la aproximativ 7 km. de cursul Dunării, puţin în afara vetrei satului. Acest tell (Fig.1) este o ridicătură artificială, expresie importantă a unei civilizatii eneolitice: Gumelniţa. Cultura Gumelniţa de pe teritoriul sudic al României actuale făcea parte dintr-o arie culturală care cuprindea şi o parte din teritoriul Bulgariei de azi, motiv pentru care denumirea completă a acestei culturi este Kodžadermen-Gumelniţa-Karanovo VI (KGK). Situl era cunoscut pentru importanţa lui ştiinţifică încă din anii 1943 dar acum cu ajutorul mijloacelor moderne de investigare se poate urmari în amănunt strategia economică a locuirii pe timp indelungat în aşezare (cca. 300-500 ani), stratificarea socială a locuitorilor, stabilirea condiţiilor naturale pe perioada locuirii în aşezare precum şi relaţiile culturale între bazinul Dunării de Jos, Marea Neagră şi Europa Centrală .
În calitate de organizator şi coordonator al laboratorului mobil de conservare-restaurare , am avut prilejul să studiez în amănunt ceramica şi artefactele din diverse materiele descoperite în timpul săpaturilor. Trebuie precizat că laboratorul asigură pe durata şantierului operaţiuni cu grade de dificultate diferite, înregistrări specifice ale materialelor arheologice (înregistrare foto, desen, stare de conservare, intervenţii etc.) ca şi prelucrarea materialelor în proporţie de 80%- 90%. O situaţie deosebită au prezentat două fragmente aparent diforme (Fig. 2), descoperite fiecare în parte în campanii succesive de săpături, care s-au dovedit a fi părţi dintr-un singur obiect: o figurină din lut ars. Descrierea piesei, dimensiuni Inălţimea conservată: 7,1 cm Lungimea conservată: 7,9 cm Lăţimea maximă (la nivelul şezutului scaunului) conservată: 3,6 cm Lăţimea maximă a spătarului scaunului: 4,8 cm Starea de conservare Figurina a fost descoperită în stare fragmentară. Tip de fragmentare principal : transversal. După reconstituirea primară (Fig.3 şi 4), starea de conservare ramane fragmentară datorită fragmentărilor secundare care au afectat această piesă ale cărei componente lipsă nu au fost regăsite in situ. Zona de fragmentare principală: 1. Mijlocul figurinei; practic, figurina a fost „ruptă” în două. Zone de fragmentare secundare: 1. Capul lipseşte; fragmentare în unghi ascuţit. 1. Membrele superioare sunt prezente fragmentar, sparte transversal. 2. Membrele inferioare sunt sparte la nivelul gambelor, în unghi ascuţit. 3. Picioarele scaunului sunt retezate tranversal, pe două nivele: trei dintre picioare, cele din partea dorsală, împreună cu piciorul din zona frontală stângă, sunt sparte la nivelul de îmbinare cu şezutul scaunului. Piciorul din zona frontală dreaptă este spart transversal, dar este aproape întreg, lipsind, practic, numai talpa. 4. Partea inferioară a spătarului scaunului este retezată transversal. Materie; culoare Statueta este modelată în lut de bună calitate, curăţat de impurităţi, bine compactat. La exterior, culoarea figurinei este limitată in registrul ocrului brun cenuşiu deschis (10YR 7/3) pana la brun- negru (10YR 4/1+ 10YR 2/1). În profunzime, după cum se observă în zonele de spărtură, culoarea pământului se încadrează tot în registrul ocrului (10YR 6/3) până la brun-negru (10YR 3/1+ 10YR 2/1). Acestă variaţie de culoare a pastei, sugerează o ardere iniţială la o temperatură aproximativă de 500° C- 600° C şi o posibilă ardere la început reducătoare, continuată în mediu oxidant ; este posibil ca pasta să fi conţinut şi materii organice vegetale. Corelarea cu contextul descoperirii poate sugera chiar o ardere secundară, înnăbuşită, fără aport mare de oxigen şi făra vitrifiere.
Figure 1. 'Tell am Morgen' - Mãgura Gorgana in the morning light (Foto by Hansen).
Figure 2. Figurine before conservation (Photo by Hansen, drawings by Kelder, Vachta). Figure 3. Figurine after conservation-restoration intervention. Figure 4.Figurine drawing documentation. Intervenţii de conservare-restaurare Deoarece starea de conservare a materiei constituitive a piesei nu prezenta pobleme majore, intervenţiile de conservare-restaurare aplicate piesei au fost minime. Practic, piesa a fost curăţată mecanic prin periaj si clătită cu apă curată, după care s-a lăsat la uscare. Nu s-au observat săruri solubile la suprafaţă sau în spărturi. Asamblarea s-a efectuat în zona principală de fragmentare. La refixarea zonelor fragmentate am utilizat un monomer poliacrilic. Mai interesantă s-a dovedit a fi reconstituirea în volum a zonelor lipsă; această operaţiune se desfăşoară în general în laborator pentru ca necesită un timp mai îndelungat alocat documentării şi stabilirii materiei propriu-zise cu care se intervine asupra operei. În acest caz, datorită fragmentării în mai multe zone a figurinei, forma generală ca şi poziţionarea corectă erau mai greu de determinat şi de documentat, iar reconstituirea fragmentelor lipsă s-a impus de la sine. Pentru a nu afecta în vreun fel materia originală, am intervenit cu o materie uşor de îndepartat: plastelină albă, cu conţinut scăzut de grăsimi (Fig. 5 a, b). Ţinând cont de reperele fundamentale ale piesei, am început să caut volumele care să ajute la organizarea statuetei. După câteva încercari, am considerat ca reper de bază, orizontala şezutului de scaun; de la aceasta, poziţia figurii umane s-a ordonat, parte cu parte. Astfel, urmărind în paralel reperele anatomice ale figurii şi corelând părţile cu întregul, a rezultat o piesa inteligibilă (Fig. 17): o figură umană asezată pe un scaun, cunoscută în literatura de specialitate ca figurină aşezată sau, după Radian Andreescu, figurină “semi-aşezată” tip B , una dintre acele curioase figurine „taillées d’une seule pièce avec l’escabeau sur lequel elles sont assises in aeternis”, cum spunea despre acest tip de statuete, Vladimir Dumitrescu . Analiză Analiză compoziţională Pentru a descifra stilul compoziţional al acestei piese, am analizat, mai întâi, fiecare „parte” care formează statueta: scaunul şi figura umană cu reperele anatomice precum relaţia între aceste elemente. Disocierea aceasta este importantă şi pentru o analiză mai complexă asupra categoriei de obiecte din care face parte aceasta descoperire arheologică. Scaunul Reconstituirea formei scaunului se bazează pe reperele indicate de traseele volumelor. Privit de sus, şezutul scaunului are forma uşor trapezoidală, mai îngust în faţă (3 cm) se lăţeste spre spate, la îmbinarea cu spătarul, unde atinge lăţimea maximă (4,5 cm). Privit lateral, lungimea aproximată a şezutului pare a fi 3,5 cm. Picioarele scaunului, au înălţimea maximă conservată de 1,9 cm şi pot fi aproximate la o înalţime iniţială de cel mult 2 sau 2,3 cm. Vedere frontală Lungimea spătarului aproximată, este de 5,1 cm. Lăţimea maximă este de 4,7cm.- 4,8 cm. în zona superioară (zona de maximă deschidere a spătarului). În aceeaşi zonă superioară, la aproximativ 3,5 cm. măsuraţi de la îmbinarea spătarului cu şezutul, acesta formează o pantă cu unghi de aproximativ 21-22 grade în zona din dreapta si respectiv, în zona stangă, un unghi de 28-29 grade. Aceste planuri se îmbină în vârful aproximativ central alcătuind un spatar de formă pentagonală; acesta este modelat in aşa fel încât prezintă „o fereastră”. Vedere laterală Unghiul de îmbinare al spătarului cu şezutul este obtuz (120 grade); acest unghi reprezintă un reper important pentru definirea categoriei in care se înscrie piesa. Scaunul cu spetează în arc sau de formă uşor pentagonală şi perforaţie este un element important al culturii Gumelniţa, se pare, după numărul de reprezentări. Cu spătar în arc, îl regăsim la Zamineţ , cu spătar pentagonal, la Drăgăneşti-Olt- Corboaica, Sultana, Luncaviţa-punct Cetăţuie la sud de Dunăre (Telisch Redutite), Pietrele. Un exemplar inedit, aspect Stoicani-Aldeni, este prezent la Bălăneşti.
Figure 5 a, b. Volumetric reconstruction of the missing areas.
Figure 6. Volumetric reconstruction of the figurine in drawing. Figure 7. Possible anatomical positions and the cinematic chains.
Figura umană; poziţia corpului
Personajul este prezentat în decubit, în unghi obtuz, urmărind unghiul descris de spătarul scaunului, aproximativ de 120 grade (Fig. 6, poziţia C) Practic, spatele, cu o uşoară curbare a coloanei, are aceeaşi înclinaţie cu spătarul scaunului cu care se îmbină în mod organic. Trunchiul are o uşoară mişcare de răsucire în planul frontal, cu o înclinaţie spre stânga a axei umerilor, ceea ce determină o şerpuire a axei de simetrie medio-sagitală care descrie o sinusoidă pe axa AB (Fig. 7.1). Antebraţul si braţul stâng, alcătuiesc o singură unitate anatomică, lipsind demarcarea articulaţiei cotului; împreună trec peste zona pieptului terminându-se în mod ambiguu, fără reprezentarea palmei, în articulaţia cotului drept, marcat aici datorită flexionării puternice a antebraţului cu bratul drept. Braţul drept lipseşte, dar analiza traseelor urmelor ramase (Fig. 8) pare să indice ridicarea acestuia spre cap, în poziţie aproape verticală. Gâtul figurinei este lung, capul lipseşte. Membrele posterioare, împreună cu bazinul, sunt uşor răsucite spre dreapta si sunt demarcate de o şănţuire care porneşte din zona cutiei toracice, se adânceşte în zona bazinului (lăţimea şănţuirii in aceasta zona este de 1,7 cm..) si continuă până în zona gambelor, despărţind membrele inferioare pe toată lungimea lor. Nu se poate determina sexul figurinei, acesta trecând in categoria figurinelor eneolitice asexuate. În aceste sens, trebuie totuşi menţionat că în zona de inserţie a bazinului cu membrele inferioare, dacă nu se consideră un simplu semn rămas din modelaj, aşa cum pare, se află un mic semn „V”, uşor adâncit. Picioarele sunt flexate; partea terminală a ambelor gambe, labele picioarelor lipsesc, dar studiul proporţiilor indică lipsa unui sprijin la sol, la nivelul picioarelor scaunului. Practic, tălpile picioarelor rămân în aer. Proporţiile figurii umane Deşi schematizată, reprezentarea umană lasă sa se întrevada gâtul lung, prins pe un tors mic, redat probabil şi mai mic din cauza afundării în scaun , coapse prelungi continuate de gambe despre care se poate bănui ca erau destul de lungi, proporţional cu restul figurinei.. Aceste repere arată apartenenţa figurii la un tip uman longilin, cu musculatura de tip lung , gracil, cu proporţii apropiate de ale omului modern. Relaţionarea elementelor compozite, poziţie, proporţii După descrierea fiecărui element in parte, scaun şi corp uman, reiese că acestea sunt organic relaţionate între ele; unghiurile de construcţie ale scaunului par să determine, de fapt, poziţia generală a corpului. Scaunul pare să joace un rol foarte important, fiind modelat cu atenţie mai mare pentru detalii . Faţă de scaun, redarea figurii umane pare uşor neglijentă. Din punct de vedere compoziţional, unghiul de inserţie al spătarului scaunului cu şezutul acestuia fiind obtuz, obligă figura umană sa se plieze, chiar să se adâncească uşor, trunchiul părând „afundat” în spătarul scaunului; aceasta se observă bine în partea posterioara a figurinei. Practic, în studiul unei asemenea figurine nu numai unghiul descris de flexia picioarelor este important, ci, mai ales, unghiul descris de poziţia coapselor în relaţie cu coloana vertebrală. Staţiunea „şezând” are mai multe variante, cel puţin din punct de vedere anatomic; în funcţie de această relaţie se poate defini mai precis poziţia figurinei şi, poate, încadrarea ei mai exactă ca variantă sau sub-tip aparte, ca şi reliefarea ei în cadrul denumirii generalizate „figurină aşezată”, în literatura de specialitate. Pentru o mai bună explicaţie, am recurs la desenul poziţiilor anatomice (Fig. 6) şi evidenţierea lanţurilor cinematice care se modifică substanţial în funcţie de schimbarea unghiurilor elementelor anatomice implicate. În cazul poziţiei şezând (Fig. 6 A), cu sprijnul talpilor pe sol, sprijnul principal se face pe ischioane si coapse, unghiul descris astfel de flexia coapselor cu gambele fiind de aproximativ 90 grade, asemănător cu cel descris de poziţia coapselor faţă de trunchi si coloana vertebrală. Aceasta este prin definiţie o poziţie obişnuită de odihnă, privită din punct de vedere anatomic, care poate să prezinte şi alte variante nenumarate. Practic, în poziţia clasică „şezând”, centrul de greutate este situat spre limita posterioară a susţinerii, ceea ce face ca înclinaţiile înapoi ale trunchiului sa fie limitate. În cazul în care spatele este sprijinit, relaxarea musculară este maximă. În literatura de specialitate, pentru perioada neolitic târziu-eneolitic există reprezentări importante, realizate în terra cotta, ale celei de-a doua variante ale poziţiei şezând, atât la sud, cât şi la nord de Dunăre . În Fig. 6 B, desenul prezintă unghiul definitoriu al poziţiei care se deschide mai mult de 90 de grade, ceea ce duce la modificarea lanţului cinematic care se deschide şi el, mai mult. Aici intervine şi un alt element important, şi anume, locul pe care se sprijină picioarele. Picioarele, în acest caz, au priza pe sol. Desenul a rezultat în urma unui mic studiu al statuetelor publicate, aparţinând acestei variante. Trăsăturile comune ale acestei variante 1. Unghiul format de şezutul scaunului împreună cu coapsele figurinei faţă de spătarul scaunului pe care se sprijină pană la contopire spatele figurinei, este unghi obtuz, mai mare de 90 de grade pâna la 120 grade. 2. Scaunul are patru picioare, clar delimitate, două frontale şi două dorsale. 3. Scaunul şi figurina umană sunt modelate împreună. 4. Spătarul scaunului fie că are formă uşor pentagonală sau este arcuit, prezintă perforaţie centrală. 5. Membrele inferioare flexate, au sprijin la sol, practic ele fiind modelate ca parte integrantă a picioarelor din faţă ale scaunelor. 6. Toate statuetele sunt reprezentări feminine. 7. Dimensiunile statuetelor sunt variabile, între 3 cm. şi până în 8 cm.
Trasături particulare
1. Poziţiile membrelor superioare diferă. De exemplu, la Zamineţ pe aria culturii neolitice, Sălcuţa (I-III)-Krivodol- Bubani ,figurinele au membrele superioare întinse lateral şi sunt simetrice pe axa medio-sagitală; una dintre ele are membrul superior drept petrecut peste piept, celălalt fiind flexat si ridicat spre cap (poziţia gânditorului, asimetrică), picioarele sunt poziţionate simetric; o alta statuetă are membrele superioare flectate, poziţionate simetric, aşezate sub sâni, prezintă axa de simetrie în plan medio-sagital, iar alte două, figurine au membrele superioare poziţionate simetric, flectate, sprijinite şolduri, prezintă axa de simetrie medio-sagitală. Statueta de la Potcoava (cultura Gumelniţa) are membrele superioare poziţionate asimetric, flectate, cel drept petrecut peste piept se opreşte în umărul opus; membrul stâng, arcuit, se opreşte în poală, membrele inferioare sunt poziţionate simetric. 2. Modul de redare a picioarelor diferă: pentru Zamineţ patru figurine sunt prezentate cu membrele inferioare flectate, compacte pâna la aproximativ nivelul genunchilor, de unde sunt separate şi se contopesc cu picioarele scaunului. Pentru alte două statuete de la Zamineţ, membrele inferioare sunt modelate compact pâna la, aproximativ, zona terminaţiei gambei dupa care se separă spre direcţia picioarelor scaunului cu care se contopesc, formând o coadă de peşte. În cazul statuetei de la Potcoava, membrele inferioare sunt compacte, triunghiul sexual marcat prin linii incizate, membrele inferioare delimitate unul de celălalt prin linie incizată, poziţionate simetric; datorită fragmenării piesei, nu ştim cum se termină membrele inferioare. Tot rezultatul unui mic studiu al statuetelor neo-eneolitice publicate este figurarea în desen a unei alte variante a poziţiei semi-aşezată (Fig. 6 D); reprezentată în plastica de pământ ars, figurina este deseori modelată separat de scaunel/ tron. A treia variantă (Fig.6 C), a fost concepută după datele statuetei de la Petrele şi după studierea unor statuete publicate în literatură. După cum se poate observa, lanţul cinematic al acestei poziţii prezintă modificări importante faţă de poziţia iniţială şezând; este extrem de deschis, datorită măririi unghiului aflat la îmbinarea bazinului cu coloana vertebrală, la aprozimativ 120 grade. Ceea ce o deosebeşte de variantele precedente sunt picioarele flectate şi făra priză pe sol. Poziţia poate fi definită ca tranzitorie, de la varianta extremă de „şezând” spre poziţia „culcat”. Mai degrabă s-ar putea încadra, pentru pertinenţa descrierii, în sintagma „lay back figurine”, „semi-culcată” sau „alungită”decât în „figurină aşezată” sau „semi-aşezată”. Spatele este sprijinit de spătar, picioarele flexate, nu au priză la sol; sprijinul pe coapse devine, practic, nul. De aceea şi centrul de greutate al compoziţiei se modifică fiind preluat aproape în totalitate de ischioane şi de tandemul spate (coloana vertebrală) cu spătarul scaunului. În cazul statuetelor, analoge ca poziţie, provenite de la Tell Tschatalka şi de la Tell Sawa, figura umană se detaşează clar de piesa de mobilier, chiar par modelate fiecare în parte. De la Căscioarele şi de la Sultana, ca şi un aspect Stoicani-Aldeni , statuete fragmentare par sa prezinte o bună analogie pentru această variantă; figurina umană şi scaunul sunt modelate împreună . Geometria compoziţiei Tridimensionalitatea obiectelor poate să pună în dificultate o analiză compoziţională, deoarece acestea prezintă multiple unghiuri de vedere, care pot, fiecare în parte să deschidă noi direcţii de investigare. De aceea o astfel de analiză este extrem de selectivă, în ciuda unor reprezentări grafice care pot să pară complicate. W. Bailey aduce o critică severă studiului geometric asupra figurinelor preistorice, ca studiu în sine, critică oarecum îndreptăţită când aceasta nu aduce informaţii noi sau se limitează la prezentarea grafică a unui studiu de proporţii. Fig. 7.1 şi 7.2 prezintă tramele geometrice ipotetice în care figurina poate fi încadrată. Desigur, acestea sunt empirice într-un fel, ele urmând traseele indicate chiar de volumele statuetei. Acestea stabilesc însă, perimetrele geometrizante ale elementelor componente ale unei imagini , fie ea şi tridimensională. Analiza geometrico-plastică am efectuat-o pe două vederi majore, reprezentative pentru statuetă: vederea laterală şi vederea frontală. Obiectivele urmărite: dinamica volumelor principale şi secundare, mişcarea liniilor de forţă principale şi secundare, dominanta liniilor drepte sau curbe ale compoziţiei, tipul compoziţiei (închisă sau deschisă) în funcţie de sensul centripet sau centrifug conform ordonării volumelor în spaţiu. Rezultanta diagramelor este atât pentru vederea laterală cât şi pentru cea frontală, asemănatoare: compoziţie statică închisă, compactă, centripetă, circumscrisă unui pentagon neregulat. Pentagonul neregulat , cu mici deformări şi uşor descentrat, se repetă şi în forma spătarului scaunului. Dinamica volumelor majore se înscrie pe trasee pentagonale generale; volumele secundare se concentrază pe trasee circulare; Compoziţia este dominată de volume curbilinii şi oblice. Volumul cel mai static al compoziţiei este reprezentat de orizontala scaunului. Chiar dacă traseele pentagonale sunt discrete, relaţiile pe care acestea le stabilesc prin repartizarea subtilă a raporturilor între volume se reflectă în mod specific în psihologia perceperii unei opere de artă . Spătarul scaunului nu este în mod întamplător pentagonal, ci este rezultatul unui model mental care repetă forma generală, conştient sau nu . Printre acestea se află pentagonul mai sus menţionat ca una dintre figurile care se repetă în această zonă culturală pe mai multe obiecte, ca de exemplu modelele din case sau de pe mormintele sacre precum şi pe mânere şi ca element decorativ funcţional pe capace . Este deci vorba despre o figura bine-cunoscută.
Figure 8. Compositional analyses.
Figure 9. Analyses of the modelling trails.
Figure 10. Analysis of the marks left on the back part of the figurine.
Figure 11. Modelling technique. Figure 12a. Modelling technique, figurine execution reconstruction; Figure 12b. Analysis of the modelling technique and cinematic chain.
Figure 13a. Analysis of traces, photo from beneath. Figure 13b. Analysis of traces, the lower inferior side.
Tehnica de modelare; traseologie
Figurina compusă in ronde-bosse, este alcatuită dintr-un corp omenesc si un scaun modelate împreună, dintr-o singură bucată. Aceasta prezintă zone în care se păstreaza nealterat modul în care s-a lucrat cu lutul şi este o mare oportunitate pentru studiul traseelor de mai multe tipuri: mod de confecţionare, modelaj, finisaj şi amprente ale mâinii sau ale uneltelor. Analiza traseologică (Fig. 9) a planului posterior al figurinei, a scos in evidenţă, de-a lungul spărturii transversale, o desprindere, marcată AB. Această desprindere, este foarte importantă pentru că reprezintă de fapt, un cant de rupere şi este un indiciu pentru tehnica modelării; el este rezultatul unei plieri a pământului moale; practic, meşterul a inceput prin a forma o făşie de lut cu lăţimea aproximativă egală cu lăţimea piesei finite, a pliat-o o singura dată, formând piesa în mare: in partea inferioară şezutul scaunului si torsul in partea superioară (Fig.9 a ).
La acest element, s-a adăugat spătarul scaunului, care, dupa toate indiciile traseologice (Fig. 8, 8 a), a fost modelat separat, dintr-un rulou din lut confecţionat ca şi pentru formarea unui vas, prin metoda colombin şi adăugat ulterior (Fig. 10).
Acesta a fost foarte bine „cusut” în partea superioară, zona frontală, la îmbinarea cu gâtul figurinei şi cu corpul acesteia, dar lăsat aproape neatinsă in zona posterioară (Fig. 8), unde nu se văd absolut deloc urme de coasere. Este foarte probabil ca în partea inferioară a zonei posterioare, care în prezent lipseşte, să se fi procedat în mod asemănator, coaserea realizându-se numai pe zona frontală, partea dorsală fiind lăsată ca atare. Pe spatele figurinei, în zona dorsală se pot observa doar urmele verticale ale unei presări, care sunt de fapt traseele colăcelului care forma spătarul scaunului. Acest mod de alcătuire a figurinei, a lăsat fragilă zona de îmbinare a spătarului scaunului cu şezutul scaunului zonă situată chiar pe linia AB (Fig. 9), care devine si zona principală în care piesa a suferit fragmentarea cea mai importantă. Astfel, în acest caz, modul în care a fost alcătuită piesa determină şi modul în care aceasta a suferit degradări în urma unui şoc de natură mecanică. Este important de amintit că, Vladimir Dumitrescu , şi-a pus aceste probleme, trasând legătura între modul de confecţionare al acestui tip de figurină şi modul în care acestea s-au fragmentat, spunând foarte clar că au fost modelate diferit faţă de cele sparte pe axa verticală (medio-sagitală), alcătuite chiar din asamblarea a două parţi de lut, chiar pe aceasta axă, care devenea, din punct de vedere tehnic, cea mai fragilă zonă. După formarea piesei in mare, a pornit la realizarea detaliilor: picioarele scaunului si reperele anatomice pe care le-a „scos” din forma brută. Modeleul este executat cu o mână nervoasă şi sigură, într-un ritm alert, parcă dintr-o suflare, o compoziţie bine închegată, în care volumele se nasc, parca, unele din altele. La aceasta concluzie duce studiul traseelor de construire, ramase vizibile in zonele ramase fara finisaj: - zona de contact dintre umarul stâng al statuetei şi spătarul scaunului- traseul indică o preluare, o „ciupire” a pământului dinspre spătarul scaunului spre umărul figurinei; zona umărului drept, pe care s-a „tras” lutul dinspre umar spre gât; - -zona de construire a părţii superioare a spătarului scaunului- pe care se poate observă o netezire cu degetele şi o intervenţie cu o unealtă (în partea din dreapta) din os sau lemn, lamelară; lama avea o grosime de aproximativ 0,6 cm. (Fig. 8); - intradosul şezutului scaunului păstrează urmele ridicării picioruşelor; acesta a fost construit dintr-un boţ mic de lut peste care s-a „tras” din materialul scaunului si pentru o mai buna ‚”coasere” în vederea compactării (Fig. 12, 13) Ca tip de finisare, zona frontală şi zonele laterale, sunt modelate destul de îngrijit; in unele locuri prezintă urme de unealtă de modelaj (echivalentul unui eboşoar modern) din os , sau lemn; suprafaţa este netedă, fără să prezinte urme clare de lustruire. Spatele figurii umane, partea din spate a spătarului scaunului ca şi intradosul şezutului scaunului sunt mai neglijent tratate, ele prezentand uşoare denivelari şi urme. De altfel, singurul volum care pare a fi adăugat la sfârşit este „colacul” din partea superioară, care formează spătarul scaunului şi care pare „cusut” de figura umană numai în partea frontală, în zona dorsală observându-se foarte clar modul in care a fost alipit (Fig.8). Volumele statuetei sunt puternic reliefate, uşor rotunjite; reperele anatomice importante sunt clar accentuate, mai ales în zona inferioară a corpului. Datorită tratamentului uşor diferit al zonelor frontale si laterale, comparate cu zona dorsală, tratată mai neglijent, sub aspectul finisajului, s-ar putea susţine ipoteza că figurina ar fi putut fi aşezată în aşa fel încât să ramână vizibile tocmai acele zone finisate mai ingrijit. Totuşi, aceste diferenţe de tratament ale suprafeţelor, sunt destul de discrete si nu distonează foarte mult, astfel că imaginea statuetei în ansamblu, se prezinta unitar din punct de vedere al modeleului si al finisajului. Analiză traseologică privind fragmentarea piesei Despre fragmentările pieselor arheologice exista la ora actuală o foarte bogată paletă teoretică, axată mai ales pe intenţionalitatea acestor acţiuni în cadru ritual. Norocul a făcut ca piesa să ofere date dintre cele mai interesante şi în ceea ce priveşte fragmentarea şi modul în care aceasta s-a petrecut. Aparent, piesa pare fragmentată în mod haotic, ceea ce derutează la început. Un pas important spre înţelegerea acestui fenomen îl constituie determinarea planurilor de spargere; pentru aceasta am încercat să încadrez statueta într-o formă geometrică, în funcţie de planurile în care se desfăşoară în spaţiu. Încadrarea într-o prismă (Fig. 14) a permis observarea foarte clară a planurilor de desfăşurare atât în cazul reperelor figurinei, cât, mai ales a planurilor în care s-a „efectuat” spargerea. Astfel, spărturile şi-au relevat apartenenţa la unul dintre planuri; majoritatea fragmentărilor din zona frontală s-au raliat planului orizontal inferior IJKL; în planul orizontal superior I’J’K’L’ sunt două spărturi din zona braţ-antebraţ. Zona dorsală prezintă două spărturi orizontale, care nu sunt figurate în desen, dar pot fi observate în fotografie, Fig. 8. Toate aceste fragmentări aparţinând planurilor orizontale sunt fragmentări transversale şi sunt marcate prin secţiuni oranj, de culoarea planului căruia îi aparţin. Tot acest tip de fragmentare transversală îl prezintă şi principlala „spărtură” care a înjumătăţit statueta. Alt tip de fragmentări, mai puţin numeroase, aparţin planurilor laterale EFGH şi E’F’G’H’, marcate în desen cu violaceu, conform culorii planului de apartenenţă. Acestea sunt spărturi laterale, datorate unui ricoşeu; au un traseu diferit de cel al fragmentărilor transversale find situate în aceeaşi zonă (partea superioară a gâtului statuetei, în zona de îmbinare a acestuia cu capul), în planuri diametral opuse şi formeaza un unghi ascuţit. O singură zonă fragmentată iese din tiparul stabilit; ea aparţine planului lateral EFGH şi este o spărtură laterală directă, în plan, marcată în desen (figura fragmetare-impact) cu violet mai închis şi litera Z. Aceasta este de fapt zona în care statueta a fost lovită şi care a fracţionat-o îndepartând zona inferioară a spătarului, concomitent cu fragmentarea din planul inferior orizontal; următoarele fragmentări au fost cele din partea superioară, atât în plan orizontal, cât şi în planurile laterale. Zona inferioară fiind şi cea cu greutate mai mare, a fost prima afectată, următoarea zonă afectată fiind cea superioară. Aşa se poate explica motivul pentru care cele mai multe zone fragmentare aparţin planului inferior, cu toate că zona superioară pare mai fragilă şi cu mai puţină rezistenţă mecanică. Impactul a avut loc în doi timpi consecutivi, iar ultima zonă afectată s-a produs printr-un fel de ricoşeu al primei lovituri, în zona superioară şi a îndepărtat capul statuetei. În figura 15 este prezentată reconstituirea impactului, cu liniile de forţă care ar fi putut acţiona asupra statuetei, precum şi zonele de impact. Despre obiectul de care s-a lovit sau cu care a fost lovită statueta, după modul în care a fost deteriorată, se poate spune ca a fost un obiect contondent, cu muchie mai lungă decât lungimea obiectului deteriorat şi de duritate mare. Fig.16 prezintă părţile lipsă ale statuetei, reconstituite ipotetic din plastelină si separate ulterior.
Figure 14, 15. Fragmentation process. Figure 16. Reconstructed fragments.
Deşi tipologic se înscrie în varianta figurină semi-aşezată statueta este diferită prin detalii. Concepută masiv, este asemănatoare figurinelor din subtipul prezentat în Fig. 6 pozţia B; cu picioarele flexate şi fară priza la sol, este analogă cu subtipul prezentat în Fig. 6 poziţia C; diferă de acestea prin axa de simetrie sinuoasă şi ritmul deosebit al volumelor care o fac să iasă din hieratismul oarecum standardizat al statuetelor în discuţie. Poziţia mâinilor are analogii într-o statuetă de tipul celor semi-aşezate care este modelată separat , fără scaun, reprezentare masculină; o altă analogie pentru poziţia mâinilor se regăseşte într-o statuetă în picioare . Datorită lipsei de informaţie detaliată în ceea ce priveşte tehnica de execuţie a figurinelor, din literatura de specialitate, nu se pot regăsi analogii tehnice. Atât din punct de vedere stilistic, cât şi tehnic, statueta este o capsulă a timpului inedită, bogată în informaţii şi deschisă interpretărilor celor mai interesante.
Note:
http://www.instarhparvan.ro/pagini%20secundare/activitati/santiere/preistorie/pietrele/text.htm
http://www.tcd.ie/Psychology/Ruth_Byrne/mental_models/.
Despre autor
Cristina Georgescu
Contact: iriskant@yahoo.fr
Cristina Georgescu is a conservator specialized in ceramics with a special interest on archaeo-logical objects. She is currently working at the Vasile Pârvan Archaeology Institute in Bucharest. After receiving her degree in Conservation from the National Art University in Bucharest in 2001, she specialized in ceramics conservation taking courses from the Romanian Ministry of Culture and Cults (2002, 2003) and the Astra National Museum Complex in Sibiu (2002).
Her experience in the field includes several on-site projects involving mural paintings and archaeological object conservation. In 2001 and 2002 she coordinated the experimental archaeo-logical workshops “Kangourou”, organized by the Romanian Archaeological Society. Since 2004 she is involved in the research project from the Neolithic site of Pietrele where she undertakes the conservation laboratory work of the archaeological materials.
She has lectured at symposiums organized by the Vasile Parvan Institute and has published several articles in the field.
To save this article please
Download this article
Permanent link to this resource: http://www.e-conservationline.com/content/view/716 |
||||
